1. Cântarea-i revărsarea prea-plinului duios
din dulcea-mbrățișare a vieții mai frumos,
din tainica trăire pe care simțul sfânt
ne-o dă prin ascultarea promisă-n legământ.

2. Cântarea-i răcorirea ce-avântul tineresc
o dă-n zăduful vieții acelor ce trăiesc.

3. Cântarea-i descărcarea iubirii când prea plin
ni-e sufletul de lacrimi și de fior divin...
Prin ea suim spre doruri cu tot ce-avem ascuns,
cu ea ne dăm iubirii cel mai dorit răspuns.

4. Cântarea e mijlocul prin care-mpărtășim
tăcerea și adâncul a ceea ce iubim.

5. Cântarea e solia cea mai duioasă care
noi o putem trimite iubirii chemătoare,
în ea-i răspunsul dulce ce inima-l trimite
acelui ce-l așteaptă cu lacrimi fericite.

6. Cântarea este sora cea dulce a iubirii,
nu mergi decât cu ele pe calea fericirii.

7. Cântarea e o hrană în vremile secate,
cântarea e-o-nsoțire pe grea singurătate,
cântarea-i untdelemnul durerii tăinuite,
cântarea e iubita iubirii ne-mplinite.

8. Cântarea e prilejul de-a plânge fără teamă
când toate celelalte ți-s prea ținute-n seamă.

9. Cântarea este roua pe inima uscată,
cântarea-i amintire adânc înduioșată,
cântarea-i înălțare, cădere și-adâncire,
cântarea-i mărginirea ducând nemărginire.

10. Cântarea e tăcere adânc glăsuitoare
a tainei care alte cuvinte nu mai are.

11. Cuprinde-te-n cântare cu tot ce-i dulce-n tine
de vrei ca să te treacă prin porțile divine;
îmbracă-ți în cântare ființa ta întreagă
de vrei ca ea s-ajungă iubirii tale dragă.

12. Cântarea e tămâia ce dragostea ți-o suie
la cer pe calea care mai dulce alta nu e.

13. Să îndrăgești cântarea mereu tot mai frumos,
că nu-i iubit pe lume ca ea de credincios.
Dă-i partea cea mai dulce, mai caldă și duioasă,
că nu-i iubită-n lume ca ea de credincioasă.

14. Nu poți cânta cu gura?
Cu gura nu știu toți...
dar nici cu rugăciunea și lacrima nu poți?

15. O, fiul meu cel dulce, eu n-am alt dor să-ți las,
mai scump decît cântarea din lacrimă și glas...
Fă-ți casă-n ea,
fă-ți aripi,
fă-ți foc din ea și dor...
Tu te-ai născut din lacrimi, din cântec și fior!